06 Jul Afacerile și Comunitatea
Conceptul de comunitate a oamenilor de afaceri nu este nou în România, însă de multe ori este privit cu scepticism sau considerat inutil de unii întreprinzători. Azi, 4 iulie 2018, am avut plăcuta ocazie să particip la una din întâlnirile organizate de Mediaș Networking Club (https://mediasnetworking.ro/).
În primul rând am apreciat atmosfera calmă, pozitivismul și umorul participanților. Structura întâlnirii a inclus un moment educațional, iar astăzi am aflat informații din culisele unei afaceri în domeniul fast-food, direct de la proprietarul acesteia. Au fost prezentate atât beneficiile, cât și provocările cu care se confruntă întreprinzătorul în dezvoltarea afacerii. Interesante au fost ideile pe care le-a primit de la ceilalți participanți, care au afaceri în diferite alte domenii, și au venit cu soluții inedite, “out of the box”.
Alte momente importante ale întâlnirii sunt:
– solicitarea de referințe (de ex. cineva are nevoie de un angajat pe o anumită poziție sau dorește să extindă afacerea și caută un spațiu într-o anumită zonă etc.);
– ofertele speciale pentru membrii clubului – azi au fost oferte pentru materiale de construcții, închirierea de biciclete, menu fast-food și parfumuri.
Întâlnirile Mediaș Networking Club, organizate pentru întreprinzătorii locali și nu numai, au un caracter bilunar și se desfășoară dimineața, între orele 07.30 – 09.00.
Foto: Feri Teglas
No Comments